Mes gâteaux

Mes gâteaux

jeudi 14 mai 2009

Gâteau au chocolat “DANI” / Prajitura cu ciocolata “DANI”

Aceasta prajitura este o dedicatie pentru nepotica noastra scumpa si draguta, DANIELA ELENA, cu ocazia aniversarii zilei de nastere si careia ii dorim “LA MULTI ANI!”, sa creasca mare, frumoasa si desteapta.





Ingrediente pentru pandispan:

100 gr. fulgi de migdale,
6 oua,
4 linguri faina,
4 linguri de cacao neagra,
6 linguri zahar pudra vanilat,
½ lingurita coaja de lamaie,
1 praf de copt.

Se bat ouale intregi cu zaharul pudra vanilat, bine de tot, pana se fac ca o crema si volumul lor creste considerabil. Se adauga coaja de lamaie.
Se adauga in ploaie faina amestecata cu un praf de copt si se mai amesteca putin pana la omogenizare. Se adauga apoi pe rand cele 4 linguri de cacao.
Se unge cu unt o tava dreptunghiulara ( 30 x 20 cm.) si se tapeteaza cu faina.
Se toarna compozitia in tava, se presara fulgi de migdale si se coace cca 25 - 30 minute la 380 grade Fahrenheit.

Se scoate din cuptor si se lasa la racit.


Intre timp, se pregateste crema de ciocolata dupa reteta de mai jos:

CREMA

300 ml. frisca lichida,
300 gr. ciocolata neagra,
3 linguri de zahar,
2 linguri de esenta de rom.

Se incalzesc cei 300 ml de frisca lichida pe baie de apa cu 300 gr de ciocolata neagra, maruntita si aruncata in frisca si se adauga 3 linguri de zahar. Se amesteca pana cand amestecul devine cremos si uniform. Cand se ia de pe foc, se adauga esenta de rom. Apoi se pune la racit.

ASAMBLAREA

Peste pandispanul cu cacao se repartizeaza crema pe toata suprafata si se orneaza dupa preferinta si imaginatie. Eu am ornat jumatate cu grilaj de ciocolata alba si capsuni, iar cealalta jumatate cu brizuri colorate.





LA MULTI ANISORI, draga noastra Dani !

3 comentarii:

 

*DAVELLA CULINAR* Template by Ipietoon Cute Blog Design